Campania „De la inimă, la inimă” a fost organizată în Penitenciarul Timișoara pentru al șaselea an consecutiv, astăzi, 4 iulie, ocazia fiind dată de aniversarea Zilei Personalului din sistemul național al administrației penitenciare.
„Convinși fiind că un sfert de oră cât durează o donare poate însemna o viață întreagă pentru un OM în suferință, 34 de angajați ai Penitenciarului Timișoara au participat la o campanie de donare de sânge inițiată chiar în interiorul instituției, azi, 4 iulie, cu sprijinul echipei de colectă mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara”, ne-a informat d-na Ramona Bană, comisar-șef de Poliție penitenciară și purtător de cuvânt al instituției din Strada Popa Șapcă.
Cu începere din 2017, angajații Penitenciarului Timișoara au luat parte constant la campaniile de donare de sânge. Ei sunt conștienți că demersul lor înseamnă un ajutor prețios pentru instituțiile medicale, acestea confruntându-se nu rareori cu situații dificile pricinuite de insuficiența sângelui necesar transfuziilor. De asemenea, gestul lor reprezintă „un gest de solidaritate cu cei aflați în suferinț㔄Un gest mic cu o semnificație mare pentru susținerea societății, pentru salvarea de vieți omenești, un act de normalitate în cadrul unei societăți responsabile, care prețuiește altruismul și bunătatea, dar în același timp și o motivație pentru cetățeni de a participa la donarea voluntară de sânge”.
Polițiștii de penitenciare care au donat sânge au dăruit și o sumă de bani în scop caritabil, pentru construirea unui loc de joacă exterior pentru copiii internați în spital.



Sursa foto: Penitenciarul Timișoara