
La numai 2 ani şi şase luni, băieţelul din imagine a stat cuminte, cuminţel, împreună cu jucăria din pluş, în braţele tinerilor lui părinţi timp de aproape două acte din Traviata. A aplaudat când a fost cazul, nu a plâns, nu s-a foit, nu a făcut niciun pic de gălăgie, nu a emis vreo pretenţie care să se soldeze cu crize de plâns la neîndeplinirea sa. Dimpotrivă , el s-a comportat foarte civilizat! Iar când Moş Ene a început să îi sufle băieţelului pe la gene, tânăra familie s-a pornit imediat spre casă, renunţând la propria bucurie născută din muzica sensibilă a lui Verdi. Iată două generaţii care au arătat că educaţia (şi nu doar cea muzicală) începută de la cea mai fragedă vârstă are rostul ei, atunci când este vorba de a umbla cu fruntea sus în lume!