
29 și 30 martie reprezintă două zile pline de oportunități pentru studenți, oferite în cadrul celui mai dens eveniment de networking cu reprezentanții marilor companii din economia regiunii de vest.
Universitatea de Vest din Timișoara răspunde așteptărilor studenților proprii, dar și celor din întregul centru universitar timișorean prin Career Days (Zilele carierei) 2023, program deschis oficial în această dimineață în holul principal al UVT. La festivitate au luat parte: rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, antreprenori, reprezentanți ai companiilor angajatoare, ai presei și ai organizațiilor studențești.
Career Days 2023 este „un eveniment dens de networking”, în cadrul căruia studenții vor avea oportunitatea de a se întâlni și interacționa cu reprezentanții marilor companii angajatoare din economia regiunii de vest, pentru a-și alege cele mai potrivite opțiuni dintre oportunitățile de carieră oferite.
La evenimentul organizat desfășurat pe parcursul a două zile,29 și 30 martie a.c., între orele 9,30 și 16,30, în spațiile centrale din holul mare și holul principal de la etajul întâi al sediului principal al UVT (bd. V. Pârvan nr 4), iau parte reprezentanți ai peste 30 de companii din diferite domenii de activitate, precum: automotive, business process operation, consultanță fiscală, audit, telecom, itc, servicii, sănătate, dezvoltare software, retail, producție sau servicii financiare.
Programul cuprinde două secțiuni: susținerea ofertelor de carieră avansate de companiile angajatoare și depunerea de candidaturi și CV-uri din partea studenților și absolvenților.
Referindu-se la eveniment, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: „UVT revine cu o nouă ediție a binecunoscutului eveniment anual Career Days UVT, două zile în care studenții vor beneficia de cele mai dense întâlniri de networking pentru carieră. Cu prilejul contactelor și parteneriatelor pe care UVT le-a stabilit cu marile companii angajatoare din regiunea de vest, am aflat că studenții și absolvenții UVT sunt printre cei mai bine cotați candidați dintre cei ce își doresc să câștige posturile pentru care sunt organizate sesiuni de recrutare, un factor strategic care a determinat, și în acest an, o participare semnificativă a companiilor la evenimentul dedicat de UVT pentru dezvoltarea carierei. Vă așteptăm în 29 și 30 martie în spațiile pe care UVT le-a dedicat evenimentului, unde toți studenții își vor găsi oportunități și opțiuni bune pentru viitoarele lor cariere.”
L.M.