Meteorologii au emis o informare de vreme rea, fără cod, valabilă pentru județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Bihor, până miercuri, la orele 10,00.
Vremea rea continuă să stăpânească Vestul României, aceasta însemnând ploi și intensificări ale vântului.
Îndeosebi în Banat și la munte, în intervalul de timp menționat, pe arii relativ extinse vor cădea ploi mai ales sub formă de averse, însoțite izolat de descărcări electrice și grindină. Local se vor acumula cantități de apă de 15 – 20 l/ mp și izolat de peste 30 – 40 l/ mp.
Meteorologii au mai anunțat că în cea mai mare parte a acestei săptămâni în majoritatea regiunii se vor consemna perioade cu averse, în general moderate cantitativ.