Artista Livia Mateiaș invită iubitorii de frumos la explorarea infinitului cosmic prin artă, deopotrivă cu explorarea conceptului NOI UNUL, printr-o expoziție de pictură intitulată „Cosmocentric”.Expoziție din care prezentăm în premieră fotografiile a două picturi. Mulțumim, Livia Mateiaș!
Vernisajul va avea loc mâine, 4 mai, cu începere de la ora 18, la Sala „Lira” a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (din Strada Miron Costin nr. 2). Artista Andreea Foanene, teoreticiană a artei, va rosti un cuvânt de deschidere și de prezentare a expoziției. Atmosfera va fi întregită de pianista Elena Popa, care va interpreta la pian compoziția lui Brian Field ,,Three Passions for Our Tortured Planet”. Intrarea este liberă! Expoziția poate fi vizitată până pe 25 mai, de luni până joi între orele 9 și 16, vinerea, între 9 și 14, sâmbăta și duminica – închis.
„Ne întrebăm deseori care e locul nostru în Univers, suntem situați la periferia unei galaxii și ne învârtim continuu împreună cu Pământul în jurul Soarelui. O lungă perioadă de timp s-a crezut că Pământul este centrul Universului, apoi că Soarele este centrul Universului, iar apoi, la o privire mai de ansamblu, s-a observat că lucrurile sunt mult mai complexe de atât.
În teoria integrală definită de filosoful și psihologul american Ken Wilber etapa cosmocentrică este considerată ca fiind etapa superioară a evoluției, în care întreaga lume este centrul. Aceasta include nu doar toți oamenii, dar și toate ființele simțitoare, mai exact toată realitatea însăși.
Conform lui Ken Wilber, evoluția conștiinței urmează următoarea cale: Identitatea egocentrică – cu accentul pe EU; Identitatea etnocentrică – cu accentul pe NOI; Identitatea mondocentrică – cu accentul pe NOI TOȚI; Identitatea cosmocentrică – prin care este sugerat faptul că identitatea tuturor ființelor simțitoare este una cu întregul. Mai exact am putea observa aici accentul pe NOI UNUL, concept care vorbește despre unitate și infinit cosmic”, aflăm de la artista Livia Mateiaș.
„Cosmocentric” este „despre lumină, despre energie, despre un punct de vedere unic al universului cosmotic” pe care artista, fire veselă și optimistă, îl definește ca fiind universul interior. Creațiile ei reimaginează cosmosul printr-o privire poetică, interioară.
Pe scurt, despre artista vizuală Livia Mateiaș
Spirit liber și creativ, Livia Mateiaş a urmat studii de licență, master şi doctorat la Facultatea de Arte şi Design Timişoara, specializarea Grafică, și un master în Management la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor Timișoara. Începând din anul 2009, ea este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Timișoara. De asemenea, este co-fondatoarea Studioului de artă şi design artouching (2014) și a platformei DIGITAL:CANVAS (2018).
Ca forme de expresie artistică, Livia Mateiaș folosește grafica, pictura, arta digitală, instalația și performance-ul, adaptând ușor tehnica pentru a transmite ideea. Participă la expoziții şi rezidențe artistice atât în țară, cât şi în străinătate.
De-a lungul timpului ea a ținut peste 100 de ateliere creative pentru diferiți beneficiari (adulți, tineri, copii, seniori și persoane vulnerabile), activități desfășurate în spațiul public, în parcuri, în galerii de artă, în spații alternative, într-o mănăstire budistă (Austria), pe stadion (Portugalia), în centre de refugiați (Grecia), în penitenciar, în centre sociale, instituții de învățământ etc.
Livia Mateiaș a ințiat și implementat în Timișoara câteva proiecte finanțate din diferite proiecte și fonduri, printre care: „Arta în comunitate”, „Fluid”, „Acasă pe Pământ”, „Podul de Poveste” al comunității creative „Croșetăm Povești și Poduri”, Pixel_ART etc.
N.Ș.