Astăzi, vremea va fi rece pentru această perioadă a anului și ușor instabilă. Temperaturile maxime vor oscila între 10 și 17 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 3/ 4 grade Celsius în depresiuni și 10 grade Celsius în Sudul Banatului.
agoranews.ro
Cerul va fi temporar noros. La deal și la munte vor cădea ploi slabe. Pe crestele munților, la peste 1.800 de metri, vor fi precipitații mixte. Izolat va fi ceață. Vântul va sufla de la slab la moderat, cu intensificări în Sudul Banatului și la munte.
Mâine, vremea se va încălzi ușor și va fi în general frumoasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 19 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 3/ 4 grade Celsius în depresiuni și 11 grade Celsius în Sudul Banatului.
Ziua, cerul va fi variabil și va prezenta înnorări temporare, mai ales la munte, unde va ploua slab pentru intervale scurte de timp. Pe crestele munților, la peste 1.800 de metri, vor cădea precipitații mixte, iar la sfârșitul zilei va ploua în Sudul Banatului. Viteza vântului va fi cuprinsă între slab și moderat, iar în Sudul Banatului și la munte se va intensifica în mod semnificativ. Rafalele de vânt vor ajunge la 60 – 65 km/ h în Sudul Banatului, iar în zona de munte corespunzătoare, la peste 70 – 80 km/ h; pe crestele munților va sufla tare.