Festivalul ”ART IS LOVE”, eveniment în cadrul Festivalului Educației din Timiș „TeamEdu” 2023, va avea loc vineri, 12 mai 2023, și va cuprinde mai multe activități.

O expoziție de artă în cadrul căreia vor fi expuse lucrări ale elevilor Liceului de Arte din Timișoara va fi vernisată cu începere de la ora 12,00, la Primăria Municipiului Timișoara.
Atelierele de grafică, pictură/ desen, fotografie, modelaj, design vestimentar, susținute de profesori de la Palatul Copiilor Timișoara, vor fi deschise pentru copiii de toate vârstele. Ei sunt invitați la Casa Tineretului, de la ora 15,30, ca să participe activ la acestea.
Seara, adolescenții din toate liceele timișene sunt așteptați, de la ora 19,00, la un concert susținut de colegii lor:
- Alexandru Onița și Riana Fudulu, elevi de la Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara;
- LEGIUNEA, trupa rock a elevilor de la Colegiul Național „C. D. Loga” Timișoara;
- DEATHSKIN, trupa rock a elevilor de la Liceul Tehnologic Jimbolia;
- SLEEPIN’ INSOMNIA, trupa rock a elevilor de la Liceul Teoretic „Bela Bartok” Timișoara.
Festivalul ”ART IS LOVE” are menirea de a releva pasiunea și talentul copiilor și tinerilor din Timiș pentru arte, în ansamblul lor – după cum ne-a declarat prof. Aura Danielescu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
L.M.