Târgul de adopții „Și mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă” dă persoanelor care iubesc animalele ocazia de a-și extinde familia cu un patruped iubitor și mereu pus pe joacă, cu un prieten pe viață. Această oportunitate este oferită în zilele de 16 și 23 septembrie, de Primăria Municipiului Timișoara în colaborare cu Asociația de protecție a animalelor „Animal Care Team”.
În cele două sâmbete, între orele 10,00 și 14,00, în Parcul Alpinet (lângă terasa „Flora”) vor fi prezentați pentru adopție zece câini de vârste diferite. Aceștia au fost deparazitați, vaccinați, sterilizați, cu carnet de sănătate și microcipați, spre a-i asigura pe viitorii „părinți” adoptivi că fiecare patruped este pregătit să intre într-o familie iubitoare.
Reamintim că adopții pot fi făcute în fiecare zi la adăpostul „Danyflor”, aflat în subordinea Municipalității timișorene, adăpost care se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân din Timișoara.
Informații detaliate despre animalele disponibile și procedura de adopție pot fi găsite pe site-ul oficial al adăpostului, la https://www.danyflor.ro/?fbclid=IwAR1CBh_Xhi2yOBJg3foxhaqh2-qvHcKvCP1iT76tCymm9iVecjKQanXRLgM.
N.Ș.
Sursa foto: https://www.facebook.com/primariatm