Ziua Minorităților la Timișoara și, implicit, a multiculturalității timișorene, debutează astăzi, la ora 17, cu Parada Minorităților, ce pleacă din Piața Unirii. De acolo se merge pe Strada Vasile Alecsandri spre Piața Libertății – Piața Victoriei – Bulevardul C. D. Loga – Strada Patriarh Miron Costin – Strada Acad. Alexandru Borza, punctul final fiind Parcul Rozelor, unde se va ajunge pe la ora 18,00, ora de începere a spectacolului. La parada portului popular vor lua parte: germani, maghiar, sârbi, ucraineni, italieni, evrei etc., mai toate naționalitățile care, de veacuri, trăiesc în Timișoara sau care s-au stabilit mai recent în Orașul Rozelor. Dintre acestea, două etnii vor avea invitați speciali, este vorba despre cea italiană și cea maghiară.
Din Italia vor fi prezenți „Sbandieratori e Musici dei 7 Rioni Storici”, purtători ai unei străvechi tradiții culturale pe care doresc să o păstreze vie – arta drapelului, în toate formele ei de expresie: folclorice, tradiționale și sportive. Această artă a luat naștere în Evul Mediu, în Carpineto, unde se obișnuia să se organizeze turnee și jocuri ecvestre în cinstea Sfântului Augustin (354 – 450), episcop de Hipona, filosof și teolog, unul din cei patru Sfinți Părinți latini ai Bisericii. (El este sărbătorit pe 15 iunie, în calendarul ortodox și pe 28 august, în calendarul romano-catolic, greco-catolic, luteran și anglican.) Ca premiu, câștigătorului i se oferea o pânză colorată prețioasă, paliumul, pentru a fi fluturată în semn de victorie înaintea învinșilor.
Aparițiile celor de la „Sbandieratori e Musici dei 7 Rioni Storici” sunt „mereu captivante și spectaculoase”, spun reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, unul din organizatorii Zilei Minorităților. „Frumusețea vizuală este combinată cu plăcerea cadențelor muzicale ale tobelor. Costumele prețioase sunt lucrate manual, în stil renascentist și baroc.”, mai apreciază aceștia.
Un alt moment special în programul Zilei Minorităților va fi oferit de trupa „Urban Verbunk” din Ungaria; aceasta va prezenta, de la ora 21,00, tot în Parcul Rozelor, „Dansul elementelor”, unul din cele mai spectaculoase show-uri de dans tradițional, interpretat în cheie contemporană. Va fi narată, dar fără ajutorul cuvintelor, „povestea relației tot mai dezechilibrate dintre Om și Pământ”, spectacolul dorindu-se a fi un semnal de alarmă tras în această privință. Trupa maghiară va susține un spectacol ce aduce, la propriu, pe scenă mii de litri de apă, foc, aer, pământ, trambuline, acrobație și măiestrie coregrafică fără pereche. Și pe cel mai rapid dansator de coregrafie folclorică din lume, Ahmed Moussa, cel care în 2019 a înființat „Urban Verbunk”, împreună cu Tóth Judith.
„Despre «Urban Verbunk» aproape că nu se poate povesti în cuvinte…”, ne asigură organizatorii. „Spectaculozitatea show-urilor lor este indescriptibilă, iar mesajul, foarte puternic. Nu ocoliți această întâlnire! Va fi o experiență memorabilă! E musai să veniți să-i vedeți! Intrarea este liberă!”
Sursa foto: Casa de cultură a Municipiului Timișoara, pagina de Facebook