0 2 minute 2 ani

Astăzi, vremea continuă să se răcească. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 26 de grade Celsius (mai scăzute decât cele obișnuite în această perioadă a anului), iar minimele se vor situa între 12 și 16 grade Celsius.

Foto: agoranews.ro

Cerul va fi predominant însorit, dar nori trecători își vor face apariția. În județele Caraș-Severin și Hunedoara se vor manifesta perioade cu instabilitate atmosferică. Pe arii extinse, acolo vor cădea ploi, mai ales sub formă de averse și cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. În aceste județe, local, cantitățile de apă prin acumulare sau în perioade scurte de timp vor ajunge până la 20 – 30 l/ mp, și pe arii restrânse, chiar peste 50 – 60 l/ mp. Vântul va bate de la slab la moderat, cu intensificări de scurtă durată în zona montană amintită, de până la 50 – 60 km/ h. În mod izolat va apărea ceață.

Pentru județele Hunedoara și Caraș-Severin, codul galben de furtuni instituit în această dimineață, la ora 10,00, va fi în vigoare până mâine dimineață, la ora 12,00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *