0 2 minute 1 an
Sursa foto: facebook.com/fitt.timisoara/?locale=ro_RO

Tinerii artiști din Timișoara și împrejurimi sunt invitați, în contextul anului în care municipiul de pe Bega este Capitală Europeană a Culturii, la o consultare interactivă organizată de Fundația Independentă pentru Tineret Timiș (FITT). Scopul acesteia vizează explorarea și valorificarea nevoilor, provocărilor și soluțiilor pentru comunitatea artistică.

Prin evenimentul „Vocea Tinerilor Artiști”, ce va avea loc începând de azi și până în ultima zi a lunii octombrie, la Casa Tineretului (Strada Arieș 19), FITT va da posibilitatea unui dialog între tinerii artiști timișoreni și factorii de decizie la nivel local și european. „Ne întâlnim într-un spațiu deschis pentru dialog, ale cărui rezultate le vor fi prezentate unor actori relevanți la nivel european, precum Reprezentanța Comisiei Europene la București și Parlamentul European. Scopul este de a contribui la definirea unei viziuni culturale inovatoare, de avangardă, care să reflecte rolul tinerilor artiști în cadrul programului de Capitală Europeană a Culturii.”, aflăm din comunicatul de presă remis redacției de către reprezentanții FITT.

La întâlnire sunt invitați să ia parte tineri artiști cu vârste între 18 și 35 de ani, fie că sunt studenți la o facultate de artă sau artiști practicieni, din orice domeniu artistic, care își pot face cunoscute opiniile cu acest prilej.

Consultările vor avea loc pe parcursul a trei zile, fiecare sesiune de consultare durând 90 de minute. Participanții pot alege ziua și intervalul orar preferat, completând formularul de înscriere disponibil la următorul link: https://forms.office.com/e/QNUDLn5AyE.

Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

N.Ș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *