0 3 minute 10 luni

Astăzi, vremea în Banat va fi mai caldă decât normalul pentru această perioadă a anului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 4 grade, în depresiuni și 11 grade Celsius, la deal.

Foto: agoranews.ro

Cerul va fi mai mult noros și va ploua în averse mai ales în zonele montane. Vântul va bate de la slab la moderat, cu intensificări în zonele montane. Acolo viteza sa va fi cuprinsă între 40 și 50 km/h. Izolat, în special în depresiuni, vor exista condiții de ceață și brumă.

La Arad, temperaturile vor varia între 8 și 17 grade Celsius, cerul va fi înnorat în cea mai mare parte a timpului și va ploua în averse pe la ora 11,00 și pe la ora 21,00; la Reșița, între 8 și 17 grade Celsius, cerul va fi parțial noros și va ploua în averse toată dimineața, apoi senin în restul zilei; la Timișoara, între 7 și 16 grade Celsius, cerul va fi parțial înnorat în cea mai mare parte a timpului, probabilitatea de a ploua în cursul serii fiind de 20%.

Foto: agoranews.ro

Mâine, vremea va fi în general închisă, dar în încălzire foarte ușoară față de azi, chiar și pe parcursul nopții. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 21 de grade Celsius, iar cele minime între 8 grade, în depresiuni și 11 grade Celsius, la deal.

Cerul va fi mai mult noros și după-amiaza va ploua pe arii extinse, începând din Vest. Cantitățile cumulate de apă vor fi însemnate, ajungând la peste 15 l/ mp. Vântul va sufla de la slab la moderat, iar izolat vor fi condiții de ceață și brumă.

La Arad, temperaturile vor varia între 7 și 17 grade Celsius, cerul va fi în cea mai mare parte a timpului înnorat și vor cădea averse sporadice începând cu ora 17,00, mai întâi ușoare, apoi tot mai intense, fiind așteptate ploi pe aproape întreg parcursul nopții următoare; la Reșița, între 9 și 19 grade Celsius, cerul va fi înnorat pe aproape întreg parcursul zilei, va ploua cu începere de la ora 18, mai întâi ușor, apoi tot mai puternic, ploaia continuând să cadă toată noaptea; la Timișoara, între 6 și 18 grade Celsius, dimineața va fi soare cu nori, apoi se va înnora și va ploua cu începere de la ora 18, mai întâi ușor, apoi tot mai accentuat, precipitațiile menținându-se pe aproape întreg parcursul nopții următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *