0 2 minute 2 ani

Mâine, vremea se va răci ușor în timpul zilei și mult mai mult în timpul nopții. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 13 grade Celsius, iar cele minime între 2 grade, în depresiuni și 4 grade Celsius, la deal.

Foto: agoranews.ro

Cerul va fi noros în Banat; pe arii extinse vor cădea ploi ușoare și în averse pe parcursul zilei, iar noaptea, ploi locale. La munte, la înălțimi mai mari de 1.700 m, vor cădea precipitații mixte. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări pe crestele muntoase și locale, în special în prima parte a zilei, apoi slab și moderat. Izolat,, mai ales dimineața, vor fi condiții de ceață și brumă.

La Arad, temperaturile vor varia între 2 și 11 grade Celsius; cerul va fi noros și va ploua pe tot parcursul zilei până seara târziu, iar vântul va sufla moderat, viteza sa ajungând la 27 km/ h pe la ora ora 20,00; la Reșița, între 3 și 11 grade Celsius; cerul va fi noros și va ploua pe tot parcursul zilei, inclusiv seara și în prima parte a nopții următoare, vântul, moderat inițial, va atinge 23 km/ h pe la ora 21,00; la Timișoara, temperaturile vor oscila între 2 și 11 grade Celsius; cerul va fi noros și va ploua pe tot parcursul zilei, până seara la ora 21,00, iar viteza vântului va fi moderată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *