
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Nadia Murad (30 de ani), născută în Irak în sânul comunității yazidi, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara joi, 23 noiembrie a.c. Momentul festiv va avea loc de la ora 10,30 și va fi precedat cu 30 de minute de ceremonia de inaugurare a Institutului de cercetări avansate de mediu (I.C.A.M.) al U.V.T., situat pe Strada Oituz nr. 4.

În .după-amiaza aceleiași zile, invitata specială a prestigioasei instituții de învățământ superior timișorean va susține conferința „Personal Journeys, Audacious Actions and Global Impact” inclusă în seria „Nobel la U.V.T.”. Cel de-al doilea eveniment dedicat Nadiei Murad se va desfășura de la ora 18, în Aula Magna „Ioan Curea” a U.V.T. (din Bd. V. Pârvan nr. 4), cu participarea rectorului Marilen Gabriel Pirtea, a altor cadre didactice universitare, studenți, cercetători, oficialități și a altor invitați.
În legătură cu evenimentul de joia viitoare, rectorul U.V.T., Marilen Gabriel Pirtea, apreciază: „În prezent activistă pentru drepturile omului, avocat al supraviețuitorilor genocidului și al violenței sexuale, Nadia Murad a avut un parcurs inedit de tumultos. Viața liniștită a tinerei Nadia a fost întreruptă brutal în anul 2014, când Statul Islamic și-a atacat patria cu intenția de a curăța etnic Irakul de yazidiți (n.r.: a fost răpită, vândută ca sclavă sexuală, torturată, abuzată sexual etc.). Asemeni altor grupuri minoritare, yazidiții au purtat greutatea persecuției istorice de-a lungul anilor, îndeosebi femeile au suferit foarte mult, deoarece au fost și continuă să fie victime ale violenței sexuale. Cu prilejul prezenței sale la Universitatea de Vest din Timișoara, ne dorim ca studenții și comunitatea academică să aprofundeze însemnătatea cuvântului umanitate. La Universitatea de Vest din Timișoara credem cu adevărat în egalitatea de șanse, oferind oportunități egale femeilor, bărbaților, studenților din diverse medii culturale, persoanelor cu dizabilități și persoanelor cu orientări diferite și ne opunem discriminării, hărțuirii sau oprimării acestor categorii.”
„Nadia Murad este prima femeie care a avut puterea de caracter să demaște atrocitățile Statului Islamic (ISIS). În septembrie 2016 a fost numită primul Ambasador ONU al Bunăvoinței pentru Demnitatea Supraviețuitorilor Traficului de Ființe Umane. În 2018, Nadia Murad a primit Premiul Nobel pentru Pace, după ce în 2016 fusese nominalizată pentru acordarea aceleiași distincții. În prezent este activistă pentru drepturile omului, avocat al supraviețuitorilor genocidului și al violenței sexuale. Organizația Nadiei Murad, Nadia’s Initiative, lucrează activ pentru a convinge guvernele și alte organizații să investească în reamenajarea durabilă a patriei Yazidi”, aflăm de la Horea Băcanu, șeful Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional al U.V.T.

Atât participarea la festivitatea de decernare a titlului „Doctor Honoris Causa” d-nei Murad, cât și intrarea în Aula Magna a U.V.T. sunt libere, în limita locurilor disponibile. Rezervarea acestora se poate face utilizând ACEST FORMULAR, prin care se face confirmarea prezenței la unul sau ambele evenimente.
Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.
Parteneri eveniment: CTP, UNICREDIT, LINDE GAZ ROMÂNIA, EXIMBANK.