0 2 minute 1 an

Pe lângă gratuitatea pe durata acestui sfârșit de săptămână a călătoriilor cu mijloacele de transport în comun timișorene, mai există o veste bună, de această dată din partea Societății de Transport Public Timișoara. STPT a decis să sprijine, la rândul său, evenimentele de final al anului Capitalei Culturale Europene, evenimente reunite sub genericul „Timișoara 2023 la nesfârșit”.

Foto cu rol ilustrativ, realizare și colaj by N.Ș.

În această idee, STPT modifică graficul câtorva linii de transport în comun, și anume ale autobuzelor: 33, 40, E1, E2, E3, E7, liniile de troleibuz: 11, 14, 15, 16, 18 și liniile de tramvai 1, 2 și 9.
În noaptea de 8/ 9 decembrie și în noaptea de 9/ 10 decembrie, mijloacele de transport de pe liniile menționate vor face câte o cursă în plus după ora 00,00, respectiv pentru ultimul tren aferent liniilor precizate anterior.
În data de 9 decembrie, după ora 15,00, graficul de circulație al liniilor amintite va fi suplimentat cu câte o unitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *