0 1 minut 2 ani

Cel mai adânc cuvânt
este privirea,
pogoară-mi-te-n suflet
şi-mi vorbeşte,
şi fă-mă să-nţeleg
ce-i nemurirea
lăsând să-ţi joace geana
îngereşte.

Cel mai sublim cuvânt
este lumina,
deci,înveşmântă-mă-n
razele tale,
şi cântă-mi sufletul,
şi şterge-mi vina
ascunsă de milenii
în petale.

Cel mai duios cuvânt
este iubirea,
ce l-am băut
din tainicul potir,
şi care-ngemănat
cu nemurirea
ne-a-ngenuncheat pe-un talger
uns cu mir.

Cel mai senin cuvânt
e însăşi moartea,
deci,tu priveşte-mă
cum te privesc,
şi teamă să nu-ţi fie
căci e partea
de-ntreg numai acelor
ce iubesc

şi-n mii de raze vii
se-mpărtăşesc.

LAVINIA DIANA MILOŞ, poezie inclusă în volumul Preludiu la marele mit, Ed. Signum, Reşiţa, 2000

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *