
Cel mai adânc cuvânt
este privirea,
pogoară-mi-te-n suflet
şi-mi vorbeşte,
şi fă-mă să-nţeleg
ce-i nemurirea
lăsând să-ţi joace geana
îngereşte.
Cel mai sublim cuvânt
este lumina,
deci,înveşmântă-mă-n
razele tale,
şi cântă-mi sufletul,
şi şterge-mi vina
ascunsă de milenii
în petale.
Cel mai duios cuvânt
este iubirea,
ce l-am băut
din tainicul potir,
şi care-ngemănat
cu nemurirea
ne-a-ngenuncheat pe-un talger
uns cu mir.
Cel mai senin cuvânt
e însăşi moartea,
deci,tu priveşte-mă
cum te privesc,
şi teamă să nu-ţi fie
căci e partea
de-ntreg numai acelor
ce iubesc
şi-n mii de raze vii
se-mpărtăşesc.
LAVINIA DIANA MILOŞ, poezie inclusă în volumul Preludiu la marele mit, Ed. Signum, Reşiţa, 2000