agoranews.ro
Meteorologii au emis o avertizare pentru Banat, valabilă de astăzi, 24 aprilie, de la ora 16,00, până miercuri, 26 aprilie, la ora 22,00.
Avertizarea se referă la instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului în zona de Vest a țării. În după-amiaza zilei de luni, în noaptea de luni spre marți și pe parcursul zilei de marți, în Banat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în anumite perioade de timp și se va manifesta prin averse, ce vor avea și caracter torențial, însoțite pe alocuri de descărcări electrice și, izolat, de căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor putea ajunge la 15 – 25 l/ mp, iar mai ales pe arii restrânse în zonele de munte, chiar și la peste 30 – 40 l/ mp. Temporar vântul va suferi intensificări ale vitezei, în general, până la 45 – 55 km/ h. Pe parcursul zilei de miercuri, mai ales, în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70 – 80 km/ h; de asemenea, vor cădea precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.