
Liga Națională de handbal masculin ia o pauză, datorită desfășurării meciurilor reprezentativelor naționale. Antrenorul principal al SCM Politehnica Timișoara, Mihai Rohozneanu, este și selecționerul echipei naționale masculine de handbal pe plajă, care se deplasează în Italia, spre a susține două meciuri de verificare.
Naționala s-a reunit astăzi la București, urmând să plece la Abruzzo, unde va susține mai multe partide de verificare cu Italia, miercuri, joi și vineri. Ambele reprezentative sunt calificate la turneul final al Campionatului European, ce va avea loc luna viitoare în Portugalia, la Nazare (24 – 28 mai).
Tricolorii României fac parte din Grupa D a turneului final, alături de Germania, Danemarca și Elveția. Primele două clasate se califică în grupele principale.
Mihai Rohozneanu este implicat în handbalul pe plajă din 2018, când a început ca secund la naționala de juniori. Cu seniorii a participat la două turnee finale ale Campionatului European (2019 și 2021), la primul dintre ele fiind și jucător. De anul trecut, el este antrenor principal al naționalei de seniori.

Mihai Rohozneanu, 38 de ani, originar din Suceava, este triplu câștigător al Challenge Cup (2007, 2008, 2009) și dublu câștigător al Cupei României, cu UCM Reșița (2010) și HC Dobrogea Sud (2018). Este medaliat cu argint în Liga Zimbrilor (2021), împreună cu AHC Potaissa Turda, unde a petrecut ultimul său sezon ca jucător (2020 – 2021). La Masters Handball World Cup, ediția 2021, categoria 35+, a obținut titlul de cel mai bun jucător al competiției și medalia de aur, alături de HC Bucovina.
Cadru didactic universitar și preuniversitar, Rogozneanu a preluat echipa SCM Politehnica Timișoara pe 29 noiembrie 2022, în urma unei înțelegeri cu CSM Reșița.
A.Ș.