0 4 minute 11 luni

În fiecare an la început de toamnă, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și, respectiv, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara îi sărbătoresc pe cei care își trăiesc toamna vieții.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită pe 1 octombrie în cartierul timișorean Freidorf, momentul de deschidere fiind găzduit de Parohia Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh”. În acest loc, Asociația Seniorilor din Municipiul Timișoara a prezentat un recital coral, de teatru și de poezie, iar violoniștii Eugen Morăriță și Horațiu Bălan, au interpretat piese de George Enescu, Ciprian Porumbescu și adaptări din folclorul românesc.

După-amiaza, gazdele și sărbătoriții s-au mutat în Parcul „Petőfi Sandor”. Încălzirea a fost făcută de Claudiu Guțu, instructorul de Zumba, care le-a propus vârstnicilor un program special de Zumba Gold. Ulteriori, Fanfara de la Recaș și Ansamblul „Timișul” Tineret, sub bagheta dirijorului Nicolae Baniciu și în coregrafia semnată de Ciprian David și Maria Dudău-Topciov, i-au invitat pe toți la dans. Soliștii: Alecsandra Acs, Denisa Peia, Dorinel Gavriluț-Pârvoni, Denisa Pârvoni, Ana-Maria Moldovan, Ana-Gabriela Coțe, Bianca Opăriuc, Vlad Văcaru, Maria Șaptebani, Maria Bartulov, au încins atmosfera, alături de tinerii dansatori de la „Timișul”.

Ca să nu se lase mai prejos și să continue tradiția, seniorii din cartier i-au provocat pe tineri la meciuri amicale de fotbal, desfășurate pe stadionul din Freidorf, dar și la competiții amicale de table și șah, care au avut loc tot în Parcul „Petőfi Sandor”.

Și, pentru că o sărbătoare ține măcar două zile, bucuria a continuat și ieri, 2 octombrie, când tinerii de la Ansamblul „Timișul” i-au vizitat pe seniorii de la centrele din Timișoara.

La rândul său, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a omagiat în avans persoanele vârstnice pentru contribuția lor la dezvoltarea societății printr-o festivitate prietenoasă, veselă și familială, găzduită pe 29 septembrie de Casa „Adam Műller Guttenbrunn”, din Strada Gh. Lazăr nr.10-12. Programul artistic pregătit pentru seniori din Municipiul Timișoara (din centrele de zi și rezidențiale ale Direcției, dar și din centre ale organizațiilor locale), oficialități și colaboratori ai Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a cuprins recitaluri, dans sportiv și muzică populară.

Sărbătoarea dedicată vârstnicilor urmărește promovarea la nivel mondial a drepturilor persoanelor vârstnice și a unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială. Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an pe 1 octombrie și a fost instituită pe 14 decembrie 1990 prin Rezoluţia nr. 45/ 106 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

L.Ș.

Sursa foto: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, pagina de Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *