Mâine, 7 octombrie, vremea se va încălzi ușor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 7 și 14 grade Celsius, mai ridicate în zonele de deal, unde vor ajunge la 15 grade Celsius.
La Arad, temperaturile vor varia între 7 și 22 de grade Celsius, iar cerul va fi mai mult senin; la Reșița, între 8 și 23 de grade Celsius, iar cerul va fi variabil; la Timișoara, între 9 și 23 de grade Celsius, iar cerul va fi mai mult senin.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zonele de deal și munte, apoi noaptea în Crișana, unde pe arii restrânse va ploua. Vântul va bate de la slab la moderat, cu intensificări temporare locale. În depresiuni, izolat, dimineața și seara va apărea ceața.
Foto: agoranews.ro