Intrarea în Biserica a Maicii Domnului este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Această sărbătoare ne pune înainte ziua în care, după Tradiție, Sfinții Ioachim și Ana au adus pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la Templul din Ierusalim. Ea va rămâne aici până la vârsta de 15 ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului de către pă­rinții ei.

În Orient, cu toate că nu se ținea oficial, sărbătoarea a existat înainte de secolul al VI-lea. Ea este menționată de Sfântul Grigorie de Nyssa cu două sute de ani mai înainte ca o biserică având acest hram și construită de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului să fie sfințită pe 21 noiembrie 543.

Pe aceeași idee, părintele profesor Ene Braniște susține că sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică a luat naștere în secolul al VI-lea. „Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica Sfânta Maria «cea nouă». Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică pe 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la Templu”, explică acesta.

Mai există și o mărturie privind construirea unei biserici de către împărăteasa Elena în onorea acestui eveniment. Apoi, Sfântul Andrei Criteanul, în secolul al VII-lea, vorbește și el, la rândul lui, despre sus-amintita sărbătoare ce se ținea la Ierusalim. Iar în secolul al VIII-lea, patriarhii Gherman și Tarasie țin, fiecare, câte o predică în cinstea sărbătorii.

În Apus, praznicul Intrarea Maicii Domnului în Biserică a fost adoptat mult mai târziu de papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o petru prima dată la Avignon, în anul 1374. Ea s-a răspândit printre creștinii apuseni între secolele al XV-lea și al XVI-lea, pe timpul papilor Sixt al IV-lea și Sixt al V-lea.

Pentru ca bucuria acestei sărbători să nu fie umbrită de regulile postului, întrucât praznicul se ține în timpul Postului Nașterii Domnului, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să se dea dezlegare la pește.

În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Ținute în lumină și la căldură, acestea înmuguresc și înfloresc, fiind folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uităm că în colindele românești se cântă în plină iarnă despre florile dalbe, flori de măr, sau despre mărut, mărgăritar. Dând atenție colindelor, nu putem să nu ne întrebăm ce măr ar putea da flori dalbe în luna decembrie? Și de ce este pomenit mărul și nu alt pom fructifer? Deoarece strămoșii noștri știau de la bătrânii lor că acea nuielușă dăruită de Sfântul Nicolae trebuie să fie una de măr și dacă ea înflorea până de Nașterea Domnului, înseamna că Sfântul a mijlocit pentru iertarea copilului năzdrăvan căruia i-a dăruit crengușa cu flori dalbe.

Sursa foto și text: crestinortodox.ro.