0 3 minute 11 luni

„Leii din Banat” au sărbătorit Ziua Mondială a Educației împreună cu copiii Timișoarei, chiar dacă în avansul acesteia. O inițiativă foarte adecvată – am spune noi – dacă ținem cont că sportul are și este o componentă educativă în sensul larg al cuvântului. Formează caractere, dă naștere și dezvoltă multiple calități, deprinderi și abilități, întărește fizic, psihic și emoțional, ușurează comunicarea, dar și socializarea ș.a., ș.a.

Sportivi talentați timișoreni și-au făcut timp să se afle în Parcul Copiilor „Ion Creangă” și au adus cu ei o doză uriașă de inspirație și pasiune pentru sport. Şerban Horga, Roland Stanciu şi Robert Jude, de la echipa de baschetbaliști seniori, alături de colegii lor mai tineri: Alexandru Petcana, Patrick Meţiu, Tudor Bataniaţ, Andrei Ardelean şi Mihnea Sabou, juniori alb-violeţi, s-au întâlnit cu profani și cu începători în ale sportului, cărora le-au destăinuit detalii din programul lor zilnic. A fost – am mai putea spune – o lecție vie, baschetbaliștii timișoreni, ei înșiși elevi sau studenți care pe lângă școală fac și antrenamente susținute, având de această dată rolul de educatori.

Cei mici au aflat de la jucătorii alb-violeți că sportul susține dezvoltarea lor armonioasă, îi învaţă cum să-şi gestioneze timpul, ce înseamnă să fie activi și munca asiduă, disciplina, perseverența, dedicarea, punctualitatea, cum să formeze prietenii durabile şi să lucreze în echipă. Au aflat că toate acestea (dar nu numai) sunt calități esențiale pentru dezvoltarea unui viitor de succes, indiferent de domeniul ales.

„Leii” le-au oferit copiilor mingi de baschet şi au semnat autografe, în acest fel stimulându-i (credem noi) să înceapă sau să continue să practice sportul cu mingea la coș, să rămână activi și dedicați acestei discipline sportive și mai ales, să își urmeze visele, știind că pot ajunge cel puțin la fel de departe precum modelele alb-violet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *