Agora News

Tradiția creștină nu este lipsită de incertitudini

Există câteva neconcordanțe referitoare la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, sărbătorit azi, 26 octombrie. Se știe despre acesta că a trăit pe vremea lui Dioclețian, devenit împărat al Romei în 284 d. Hr., și a guvernatorului său pentru Macedonia și părțile de Răsărit ale Imperiului Roman, generalul Maximian, ajuns co-împărat în 286. Cultul Sfântului Dimitrie s-a răspândit extraordinar de mult mai ales după Edictul de la Milan, din anul 313, prin care împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate religioasă creștinilor. Mulți dintre cei care îl cunoscuseră personal încă trăiau și puteau să-și exprime venerația și recunoștința. Dimitrie este un sfânt militar, la fel ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, fiind deseori reprezentat împreună cu acesta în icoane, și totodată este protectorul armatelor. Și acum urmează nepotrivirile…

După unele surse, Dimitrie s-a născut la Tesalonic (oraș în Grecia centrală) din părinţi de neam bun şi credincioşi, tatăl lui fiind arhontele (conducătorul) acestei cetăți, aproximativ în anul 260 d. Hr. (poate 270 sau mai aproape de sfârșitul secolului al III-lea). Cerut lui Dumnezeu cu stăruitoare rugăciuni de părinţii săi sterpi, Dimitrie a fost singurul lor fiu şi de aceea a fost crescut cu mare grijă. Primind învăţătură aleasă, el a devenit un  un tânăr militar cu o desăvârşită constituţie fizică şi cu o minte luminată, cult şi inteligent. Imediat după naștere, el a fost botezat pe ascuns, din cauza persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor, într-o încăpere tainică din palatul lor, unde se aflau două icoane mari, una cu Mântuitorul Hristos şi alta cu Sfânta Sa Maică. Însă, conform altor izvoare, el a fost fiul guvernatorului cu renume de păgân al provinciei Iliria și al drept-credincioasei Elena; tatăl l-a instruit în arta militară și în tainele administrației, iar mama, în viețuirea potrivit normelor creștine.

Datorită înțelepciunii și calităților sale fizice, intelectuale și morale, după moartea tatălui lui (ori la recomandarea tatălui lui, în timpul vieții acestuia), Maximian l-a numit pe Dimitrie (care abia împlinise 20 de ani, dar avea deja o bogată experiență militară și administrativă) la conducerea Tesalonicului și chiar ca proconsul al întregii Grecii. Alte surse însă arată că Dimitrie a fost un tânăr ofițer și nobil, proconsul al Ahaiei (provincie greacă în partea Nordică a Peninsulei Peloponez și la Sudul Tesalonicului).

Potrivit unor alți cercetători, Dimitrie a fost diaconul tânărului episcop Irineu de Sirmium; episcopul a fost martirizat prin decapitare cu sabia și aruncarea în râul Sava pe data de 6 aprilie 304, din ordinul guvernatorului Probus al Iliricului. Alții arată însă că el a fost diacon în Tesalonic. Printre cei care susțin ipoteza diaconului din Sirmium se găsește și reputatul istoric Hippolyte Delehaye, iezuit belgian și savant hagiografic. El notează că pe listele martirilor din principalele centre creştine răsăritene ce fac parte din „Breviarul siriac” din anul 362 nu este menţionat vreun mucenic Dimitrie în Tesalonic, cu ziua de pomenire 26 octombrie (după data martiriului său). Din acest motiv, savantul belgian îl identifică pe Demetrie cu diaconul episcopului Irineu de Sirmium, diacon martirizat la 9 aprilie 304, tot în cetatea Sirmium, și care este menționat de „Breviarul siriac” în dreptul datei de 9 aprilie 304.

Există de asemenea și o serie de izvoare conform cărora Dimitrie a fost de fapt senator roman. Ele aduc ca argument vechile icoane și mozaicuri bizantine în care sfântul sărbătorit astăzi este zugrăvit ca purtând haine civile. De asemenea, în cele mai vechi reprezentări iconografice, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, nu este înfățișat în îmbrăcăminte militară, ci într-un costum civil, aparținând clasei senatoriale. Tot așa este prezentat și într-o miniatură din „Menologhion-ul” împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, de la începutul secolului al X-lea. Mai există o gravură în fildeș, datând din secolul al X-lea și întâlnită în Constantinopole, care îl înfățișează pe Dimitrie în chip de soldat infanterist. În schimb, o icoană din Sinai mai „tânără” cu un secol decât exponatul menționat anterior îl prezintă pe același mucenic îmbrăcat în straie civile.

Pe de altă parte nu există nici o mărturie care să confirme faptul că Dimitrie a fost vreodată ofițer al armatei. Însă fiind considerat principalul ocrotitor, iubitor și salvator al Tesalonicului, locuitorii săi l-au cinstit în mod deosebit, socotindu-l luptător și păzitor al orașului. Este posibil ca această onorare împreună cu victoriile obținute în mod surprinzător de către tesaloniceni să fi determinat reprezentarea Sfântului Dimitrie în haine militare.

O nouă ipoteză a fost publicată în anul 2000 de apologetul creștin David Woods în „Harvard Theological Research“. El sustine că este posibil să se fi produs o confuzie între Dimitrie (Demetrios în limba greacă) și Emeterius. Mai exact, Woods apreciază că mutarea unor relicve atribuite mucenilor militari Emeterius și Chelidonius, din Calagurris (Spania) la Tesalonic (Grecia) ar fi putut conduce la confuzia menționată mai sus și la extinderea rapidă a cultului Sfântului Dimitrie. Detaliul privind relicvele mutate este consemnat de poetul Prudentius în poemul său „Peristephanon”.

Relicvele, un orar (veșmânt specific diaconilor) și un inel de aur (aceleași relicve sau altele să fi fost salvate de slujitorul mucenicului grec, pe nume Lupu/ Lup?, după cum se va putea citi puțin mai jos), iar mai târziu, probabil și moastele, au fost mutate în anul 379, o dată cu instalarea la Tesalonic a generalului Teodosie (viitorul împărat). Ele au fost depuse în biserica greacă, transformată în sediul curții lui Teodosie. După plecarea generalului la Constantinopole, relicvele au fost uitate încet-încet, până în anul 412 ori 413, când guvernatorul ilir Leontie s-a vindecat aici în mod miraculos, în anul 413. În semn de mulțumire, el a dispus curățarea locului și restaurarea bisericii (dar vom reveni asupra acestui aspect). În timpul construcțiilor, a fost descoperită o inscripție veche, destul de prost conservată. Woods consideră că în încercarea sa de a afla numele mucenicului care l-a vindecat Leontie a interpretat greșit literele și a citit Demeterius în loc de Emeterius. În cazul în care ipoteza lui Woods va fi verificată, s-a găsit o explicație cu privire la motivul pentru care Sfântul Dimitrie apare reprezentat ca militar în iconografie, în ciuda faptului că el nu a folosit arme – ci rugăciunea și semnul crucii – împotriva lui Lie, a împăratului Maximian și nici a călăilor lui.

În fine, mai este de consemnat și opinia grecilor, care, la fel cu istoricul iezuit belgian Hippolyte Delehaye, consideră că treuie făcută distincție între Dimitrie diaconul din Sirmium, martirizat pe 9 aprilie, și Dimitrie fiul guvernatorului din Tesalonic, care a devenit mucenic pe 26 octombrie. Până acum nu se știe dacă această ipoteză este adevărată sau falsă, întrucât nu există dovezi în nicio privință.

Întorcându-ne la întâmplările din secolul al III-lea, trebuie să precizăm că există două versiuni privind modul în care tânărul guvernator a reușit să atragă asupra lui mânia împăratului Maximian, cu toate că inițial fusese unul din preferații acestuia.

Din prima aflăm că după o luptă victorioasă cu sciții, Maximian decide ca în fiecare cetate de pe cuprinsul imperiului să se aducă jertfe zeilor pentru succesul repurtat. Este momentul în care Dimitrie refuză să facă acest lucru, spunând că nu recunoaște niște pietre cioplite drept dumnezei, și mărturisește cu sinceritate că este creștin.

A doua variantă arată că, de îndată ce l-a numit în înalta funcție, Maximian, care era împotriva lui Hristos, i-a poruncit lui Dimitrie să-i prigonească şi să-i ucidă pe toţi creştinii din cetate. Dar tânărul nu doar că nu s-a supus poruncii împăratului, ci şi-a mărturisit pe faţă credinţa şi L-a propovăduit pe Domnul Iisus în tot Tesalonicul. Când a aflat despre acest fapt, împăratul s-a mâniat cumplit şi la întoarcerea dintr-o luptă cu sarmaţii, s-a oprit la Tesalonic, să cerceteze cele întâmplate. El l-a chemat la sine pe Dimitrie şi l-a întrebat despre credinţa lui. Dimitrie i-a mărturisit deschis că este creştin şi l-a mustrat pe împăratul păgân pentru credința lui în zei.

Indiferent care ar fi varianta corectă, continuarea este previzibilă: Maximian a decis întemniţarea lui Dimitrie. Ştiind ce îl aşteaptă, acesta și-a încredinţat toate bogăţiile robului său credincios Lupu (sau Lup), spre a le împărţi săracilor. Legat de acesta din urmă mai trebuie menționat că după moartea lui Dimitrie el a a reușit să ia orarul (veșmânt purtat de diaconi) și inelul său, să le înmoaie în sângele mucenicului și să vindece cu ele mai multe persoane. Din acest motiv, împăratul Maximian a poruncit să i se taie capul, iar Sfântul Mucenic Lup este pomenit anual pe 23 august. Nu se știe însă ce s-a întâmplat cu cele două relicve după martiriul tânărului Lup, care este foarte posibil să fi fost de origine română, chiar dacă s-a născut în cetatea Novae, din provincia Moesia Inferior (astăzi orașul Svistov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Zimnicea).

Revenind la istoria lui Dimitrie, trebuie adăugat că pe când se afla în temniță, s-au petrecut două întâmplări extraordinare. Mai întâi, i s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, care i-a zis: „Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos! Îmbărbătează-te şi te întăreşte!”; ba chiar și Domnul Iisus Hristos l-a vizitat.

Apoi, el l-a binecuvântat pe Nestor din Tesalonic, un creștin ucenic al său într-ale creștinismului, care urma să lupte pe stadion cu giganticul Lie, un vandal păgân devenit gladiatorul preferat al împăratului (un cadou sosit tocmai din Africa, după alte izvoare). Cum Lie se lăuda că niciun localnic nu a reușit să-l învingă în luptele de gladiatori organizate de împărat pentru a-i pedepsi pe creștinii al căror număr creștea văzând cu ochii, tânărul Nestor, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a dorit să prevină moartea altor creștini slăbiți de viața în închisoare și aruncați în arenă împotriva voinței lor, victime sigure ale gladiatorilor, mai ales ai lui Lie. Nemilosul barbar își arunca oponenții înfometați de pe un pod pe o platformă de sulițe, spre amuzamentul cinic al spectatorilor.

De aceea, l-a căutat pe Dimitrie la închisoare și i-a cerut ajutorul, spre a-l învinge pe crudul barbar. Însemnându-l cu semnul crucii pe frunte și rostind o rugăciune, Dimitrie i-a spus acestuia: „Du-te! Și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!”. O dată ce a primit binecuvântarea viitorului martir, Nestor s-a prezentat în arenă, făcându-și cruce și spunând: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!“; în mod surprinzător, el l-a învins pe Lie în luptă, străpungându-l cu lancea și mărturisindu-și deopotrivă credința în Iisus. Foarte mulți spectatori au considerat că victoria lui Nestor i se datorează „Dumnezeului lui Dimitrie” și, ca atare, s-au decis să se convertească la creștinism, ceea ce l-a înfuriat la culme pe Maximian.

Nemulțumit de felul cum au evoluat lucrurile, împăratul a trimis ostaşi la temniţă, ca să-i taie capul lui Nestor și să-l ucidă pe Dimitrie. Soldații romani l-au dus pe Nestor undeva în afara cetății (ieșind pe Poarta de Aur) și l-au executat; el este sărbătorit de Biserică a doua zi după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, adică pe 27 octombrie. Pe oșteanul lui Dumnezeu l-au găsit rugându-se şi l-au străpuns cu suliţele chiar acolo, pe loc, în închisoare, în ziua a 26-a a lunii octombrie a anului 296 (după alte surse, el ar fi murit pe 9 aprilie 304 sau 306). Se spune că însuși Maximian ar fi fost lăncierul care l-a străpuns pe Dimitrie și că trupul neînsuflețit al martirului a fost aruncat într-o fântână a temniței.

De asemenea, este consemnat faptul că atunci când i-a văzut pe soldați că aruncă sulițele asupra lui, Dimitrie și-a ridicat mâna dreaptă, ca să îi intre sulițele în coastă și astfel să se învrednicească de străpungerea suliței pe care a primit-o Hristos în coasta din care a scurs sânge și apă. Tradiția ne mai spune că, în locul sângelui, din trupul lui Dimitrie a început să izvorască mir frumos mirositor și tămăduitor de boli. Și tot Tradiția mai arată că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a început să facă minuni încă din ziua muceniciei sale. Cineva bolnav a fost atins cu hainele sale stropite cu sânge şi s-a vindecat pe loc.

Mai târziu, creştinii din Tesalonic au ridicat în taină cele două trupuri fără de viață şi le-au îngropat cu cinste, împreună, iar pe acel loc, din porunca împăratului Constantin cel Mare, pe la jumătatea secolului al IV-lea, pe ruinele unei băi romane, a fost ridicată o biserică. Din trupul mucenicului lui Hristos a început să izvorască mir dătător de sănătate. Iar când împăratul Iustinian a vrut să mute moaştele sfântului de la Tesalonic la Constantinopole, din mormântul său au ţâşnit văpăi de foc şi un glas s-a auzit grăind: „Opriţi-vă şi nu îndrăzniţi!” Şi astfel, moaştele Sfântului Dimitrie au rămas la Tesalonic. În 1143 împăratul Manuil Comneanul a dispus mutarea icoanei sfântului mucenic de la Constantinopole și așezarea sa la Mănăstirea „Pantocrator”, unde familia Comnenilor construise biserica Sfântului Dimitrie, care astăzi se numește Zeirék și pe care dervișii au transformat-o în tekké (mănăstire otomană).

În perioada cruciadelor, pe la 1185, sfintele sale moaște au fost luate de soldații normanzi din sfânta sa biserică și duse în Apus. Vreme de multe secole nu s-a știut nimic de ele. Într-un târziu, arheologul Maria Theohari le-a identificat în abația benedictină San Lorenzo in Campo (Italia). După mai multe discuții între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Greacă, s-a aprobat ca pe 23 octombrie 1978 cinstitul cap să fie readus la Tesalonic, iar după doi ani, pe 10 aprilie 1980, au fost înapoiate și celelalte moaște ale marelui mucenic.

Moaștele Sfântului Dimitrie, izvorâtoare de mir, se află și astăzi acolo. Racla argintată în care sunt depuse cinstitele sale moaște se află în chivoriul (paraclisul) de marmură situat în latura de Nord a Bisericii „Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir” din Tesalonic (azi Salonic), Grecia, ridicată în stil bizantin. În anul 2003, acestea au fost aduse la Iași, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Mâna dreaptă a sfântului se află pe parcursul zilelor de azi și mâine la București. Ea va fi inclusă în pelerinajul prilejuit de sărbătorirea SfântuluiCuvios Dumitru cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Capitalei, care a trăit în secolul al XIII-lea, la distanță de aproape un mileniu de mucenicul grec. Este pentru prima dată în aproape 700 de ani când cei doi sfinți se întălnesc (un fel de-a zice!) în cadrul unui pelerinaj, fie el în Grecia, fie în România.

Multe miracole datorate Sfântului Dimitrie, dar și multe neclarități

Deoarece din moaștele sale a curs și curge mir, Sfântul Dimitrie a primit și numele de Izvorâtorul de mir. În prima duminică după sărbătoarea dedicată Sfântului Dimitrie, la slujba de Vecernie, este deschisă racla în care se află sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie, iar mitropolitul scoate tava cu mir de sub sfintele moaște. Acest mir este amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu și este dăruit creștinilor care suferă de diferite boli, mai ales din cele incurabile, spre vindecare.

Un exemplu prezintă cazul unui guvernator militar grav bolnav din Iliria, pe nume Leontie, de loc din Sirmium, un oraș din provincia romană Pannonia situat pe râul Sava (Serbia de azi). Acesta s-a dus la moaştele Sfântului Dimitrie şi rugându-se înaintea lor s-a însănătoșit (după alte surse doar s-a atins de sfintele moaște). Drept mulţumire, Leontie, căruia sfântul i s-a arătat cu două prilejuri, ar fi strămutat moaștele acestuia în Tesalonic, pe 26 octombrie 413, zi care a devenit ziua de prăznuire a sfântului. Totodată a construit o biserică mult mai frumoasă și mai mare (cu trei nave) pe locul celei vechi. (Biserica ridicată de Leontie a fost incendiată între anii 626 și 634, dar la scurt timp a fost zidită biserica actuală, cu cinci nave. A fost transformată în moschee în anul 1493 și înapoiată creștinilor în 1912, în urma eliberării orașului Tesalonic.) Întors la Sirmium, drept-credinciosul Leontie a zidit și aici o biserică, iar în semn de recunoștință, orașul a luat numele sfântului „Sveti Dimitrije”. La începutul anilor 1180, orașul Sfântului Dimitrie din Serbia a fost numit „Dmitrovica”, iar apoi „Mitrovica” și azi se numește Șremska Mitrovița.

Aici survin două neclarități, două nepotriviri, ce nasc două întrebări.

Prima: unde s-a rugat Leontie la moaștele lui Dimitrie? În Iliria sau în Grecia? Există o ipoteză potrivit căreia Dimitrie a fost înmormântat inițial la Sirmium, dovedindu-se făcător de minuni. (Dar arătam mai sus că cele mai multe surse precizează că trupurile lui Dimitrie și Nestor au fost înmormântate împreună de credincioșii din Tesalonic.) Aceasta ar explica de ce i-a strămutat Leontie trupul neputrezit la Tesalonic.

Se poate ca sfântul să fi fost înmormântat inițial la Sirmium, dacă ar fi făcut parte dintr-o familie de vază din provincia romană Iliricum și nu din Grecia. Și dacă ar a fost diacon al episcopului Irineu de Sirmium. Iar atunci a doua întrebare este: unde s-a născut de fapt Dimitrie? În Iliria sau în Grecia?

O altă foarte cunoscută minune este cea întâmplată în secolul al V-lea lui Marian, guvernatorul creștin al orașului Tesalonic. După ce a rezistat numeroaselor și diferitelor ispite cu care l-a încercat diavolul, marele demnitar a paralizat. Un prieten i-a spus că Sfantul Dimitrie îl poate vindeca. Astfel, Marian a ajuns în biserica sfântului din cetatea pe care o conducea. S-a rugat intens și s-a făcut sănătos. Ulterior acestei minuni, Dimitrie a devenit patronul Tesalonicului, iar ziua de 26 octombrie a primit caracter de sărbătoare națională.

Uneori, Sfântul Dimitrie este reprezentat călare pe un cal roșcat, iar în spatele lui, pe crupa calului, apare figura, de mici dimensiuni, a unui călugăr. Cercetările au arătat că acesta este episcopul Gavriil de Damalás, luat sclav de corsarii berberi în 1603 și vândut beiului Algherí. Episcopul a fost rob pentru seraiul acestuia mulți ani de zile, pe care i-a petrecut rugându-se zi și noapte Sfântului Dimitrie să fie eliberat. Într-o zi, l-a văzut în somn pe sfânt venind călare la el, suindu-l pe cal și fugind împreună din ținuturile arabe. Când s-a trezit, episcopul Gavriil se afla liber în Tesalonic, unde a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie pentru ajutor, iar apoi s-a urcat pe o corabie și s-a dus în Póros.

Amintim două ocazii în care localnicii au fost conduși la victorie de sfântul cinstit astăzi deopotrivă de catolici și ortodocși.

Barbarii încearcă să cucerească oraşul protejat Dimitrie, dar acesta îi însufleţeşte pe apărătorii Tesalonicului atât de mult încât ei reușesc să-i ţină pe năvălitori departe de zidurile cetăţii. Planul invadatorilor eșuează. A doua zi, barbarii asaltează încă o dată Tesalonicului, dar îl văd păşind peste meterezele zidurilor pe stratilatul (generalul) Dimitrie. Imaginea sfântului îi înspăimântă pe atacatori. Aceștia o iau la goană, iar asediații oraşului încep să creadă în victorie, înţeIegând că protectorul lor le salvează cetatea.

În 1912, în timpul războaielor balcanice, armata turcă se străduia să împiedice înaintarea forţelor elene spre Tesalonic. Hogii (preoţii-învăţători musul­mani), mobilizaţi pentru a întări atenţia şi responsabilitatea soldaţilor turci, îl văd în timpul nopţii, cu proprii ochi, pe Sfântul Dimi­trie călare în fruntea oştirii grecești, iar turcii intră în panică (fapt menționat de un hoge prizonier). Tânărul cavaler este văzut şi de soldaţii greci, care sunt convinși că sfântului martir i se datorează eliberarea oraşului de sub jugul turcesc în ziua prăznuirii sale, pe 26 octombrie 1912.

Este de înțeles așadar motivul pentru care tesalonicenii au o evlavie deosebită pentru ocrotitorul lor. Ei consideră că Sfântul Dimitrie este cel care i-a apărat nu doar împotriva turcilor, ci și în timpul atacurilor slavilor, bulgarilor, arabilor, sarazinilor şi ale altor popoare. Din același motiv, în unele icoane este reprezentat oraşul Tesalonic în fundal.

Rămân o mulțime de necunoscute legate de Sfântul Dimitrie. Este vorba despre una și aceeași persoană ori despre două persoane diferite? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce an, în ce localitate și în ce țară s-a născut cu adevărat? În 260? În 270? În 280? Sirminum sau în Tesalonic? În Iliria sau în Grecia? Ce naționalitate au avut cu exactitate părinții săi, iliră sau greacă? Sau au fost romani? Ce limbă vorbea el, ilira sau greaca veche ori latina? Dacă Sfântul Dimitrie a fost grec, atunci a fost el oare grec din provincia Ahaia sau din centrul Greciei? Care a fost de fapt ocupația lui, diacon bisericesc sau militar și guvernator ori senator roman? În ce an a murit? În 296? În 303 ori 304? Sau în 306? Și în ce zi? 26 octombrie ori 9 aprilie?

Un singur fapt este cert: existența a doi martiri diferiți cu același prenume, Dimitrie, dar cu origini din țări diferite, ar elimina o bună parte din întrebările de mai sus.