Agora News

Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, care datează din secolul al V-lea și este închinată Maicii Domnului, se ține în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată. Nu are dată fixă, iar în calendarul creștin ortodox român din acest an praznicul cade pe 21 aprilie, fiind una din zilele de peste an în care se dă de pomană.

Ținând cont că Maica Domnului este nedespărțită de Fiul ei, această zi mai întâi este o zi de prăznuire a lui Iisus Hristos Cel Înviat, ca Izvor al vindecărilor, și mai apoi a Maicii Domnului, ca persoana care Îl poartă neîncetat și tainic pe Fiul ei, devind astfel și ea izvor de tămăduire.

Sărbătoarea se ține în amintirea unui miracol ce s-a întâmplat pe vremea când Leon I Tracul (457 – 474), zis cel Mare, nu era încă împărat, ci era doar soldatul Leon Marcellus. Potrivit Tradiției, este vorba despre vindecarea minunată a unui orb, care pe 4 aprilie 450 și-a recăpătat vederea și a devenit creștin, după ce Maica Domnului i s-a arătat lui Leon și l-a îndemnat să îl ducă pe orb să se spele cu apa unui izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.

După ce Leon cel Mare a ajuns împărat, în anul 457 a zidit o biserică pe locul vindecării minunate, drept recunoștință pentru ajutorul primit de la Maica Domnului. Biserica a fost restaurată și îngrijită de împărații Iustinian, Vasile Macedoneanul și Leon Înțeleptul. A fost distrusă în anul 1453, după căderea Constantinopolului.

Datorită faptului că apa acestui izvor a săvârșit numeroase vindecări miraculoase, printre cei vindecați aflându-se: împăratul Iustinian, împăratul Leon Înțeleptul, soția sa, Teofana, fratele său, Patriarhul Ștefan, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, s-a născut sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, care ulterior s-a extins în întreaga lumu ortodoxă.

Izvorul Tămăduirii și peștii înviați

Credincioșii care vizitează actuala Biserică „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul (fostul Constantinopole), datând din secolul al XIX-lea și situată în cartierul Zeitinburnu, la doar câteva sute de metri de zidurile vechi ale cetății și la 500 de metri de Poarta Silivri, pot vedea la subsolul acesteia izvorul cu apa tămăduitoare din trecut. Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, înconjurată de îngeri și stând deasupra unei fântâni. Apa se scurge într-un bazin de mici dimensiuni în care înoată câțiva pești aurii, despre care se spune că sunt acolo de sute de ani, că nu își schimbă nici numărul, nici mărimea de sute de ani. Nimeni nu știe să explice cum de rezistă sau cu ce se hrănesc.

Potrivit unei legende, în anul 1453, pe când Constantinopolul era cucerit de turci, un călugăr prăjea câțiva pești într-o tigaie în apropierea izvorului. Când a fost anunțat de un alt călugăr că turcii au intrat în Constantinopol, călugărul a răspuns că va crede doar atunci când peștii pe care îi prăjește vor reveni la viață. În chip minunat, peștii au sărit din tigaie în izvor și au început să înoate. Această legendă a dat numele cartierului Balikli, în care se află Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, „balikli” însemnând în limba turcă „locul unde înoată peștii”.

Zi de sfințire a apei

La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Vinerea Luminată, se săvârșește o slujbă specială de sfințire a apei. Este sluba sfințirii celei mici a apei, numită și slujba Aghiasmei mici și are loc după un tipic anume, deoarece este strâns legată de praznicul Învierii Domnului. Apa sfințită astăzi este luată acasă de credincioși și se folosește pentru vindecarea de bolile sufletești și trupești.

Aghiasma mică se mai numește sfeștanie, de la cuvântul slavon care înseamnă „luminare”.

 Izvoare tămăduitoare din România

Maica Domnului a dăruit și poporului român, pe care se spune că îl iubește foarte mult, izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se găsește în județul Timiș, la Mănăstirea „Izvorul Miron” de la Românești, care își și sărbătorește hramul secundar în Vinerea Luminată.

Mănăstirea de la Românești, situată la 1 km depărtare de drumul care leagă satele Românești și Tomești, a fost ctitorită de Prea Fericitul Miron Cristea,, care a trăit între 1868 și 1939. Acesta a descoperit locul în 1910, pe când era Episcop al Caransebeșului, cu prilejul unei vizite canonice în zona Făgetului. În satul Românești, cel care urma să devină primul Patriarh al României și totodată politicianul, filologul, publicistul, senatorul, premierul și regentul Miron Cristea, al cărui prenume laic a fost Ilie, a slujit o Sfântă Liturghie în aer liber. Aceasta s-a ținut chiar pe locul unui izvor termal, care de atunci poartă numele „Izvorul lui Miron”. Uluit de frumusețea locurilor, el a luat decizia de a ctitori un centru de spiritualitate ortodoxă lângă Parohia Românești, la poalele Munților Poiana Ruscă, iar lăcașul îi poartă și acum numele. Lista donatorilor a fost deschisă chiar de Miron Cristea, care a oferit pentru început 1.000 de coroane. Terenul a fost donat de Maria și Suzana, două surori din satul Românești.

Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în 1912, prin dania familiei Glava din Românești; lucrările au început cu ridicarea unei troițe și a chiliilor. Construcția mănăstirii a fost finalizată în 1929 și inaugurată doi ani mai târziu, fiind sfințită de Iosif Traian Bădescu, Episcopul curent al Caransebeșului, Miron Cristea devenind între timp Patriarh. Biserica mănăstirii a fost construită în stil bizantin, din piatră și cărămidă, iar iconostasul a fost sculptat de protosinghelul Ieronim Balintoni, care locuia la mănăstire. Acoperită cu un acoperiș de tablă, biserica a fost pictată pe exterior, de la soclu până la cornișă, în trei registre, abia după 1980, de pictorul timișorean Ion Sulea-Gorj. Tot atunci au început lucrările de restaurare a acestui complex monahal, care la 20 iulie 1991 a fost resfințit.

După 1995 au fost mai fost adăugate alte construcții: un paraclis de iarnă, o trapeză, o bibliotecă, un corp de chilii, spații de cazare pentru pelerini, un muzeu religios ș.a. Muzeul adăpostește frumoase icoane pe lemn și sticlă, cărți vechi bisericești, o cădelniță adusă de la Ierusalim, dar și alte exponate.

Noul paraclis cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ a fost sfințit pe 8 iunie 2003, de către P.S. Lucian Mic, actualul Episcop de Caransebeş, la acea vreme ­episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În acelaşi an, pe 20 iulie, a fost târnosit paraclisul de vară, aflat în curtea complexului.

Supranumită „Voronețul bănățean”, datorită faptului că biserica mănăstirii este unica din Banat cu picturi exterioare, după modelul bucovinean, scenele religioase fiind pictate în albastrul atât de faimos în lume. Mănăstirea „Izvorul Miron” de la Românești mai este cunoscută și sub numele de „Balta Caldă”, datorită izvorului cu apă (semi)termală, cu temperaturi constante de 18 grade Celsius, pe care plutesc nuferi, din incinta sa. Hramul principal al mănăstirii se ține pe 20 iulie, la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie.

Mănăstirea Bocșa-Vasiova din județul Caraș-Severin are ca hram secundar „Izvorului Tămăduirii”, cel principal fiind tot sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Aflată la 25 km de Reșița, aceasta mai este numită și „Sfântul Ilie de la Izvor”.

Pentru prima dată, ideea de a fi înalțată o mănăstire în zona Bocșa-Vasiova a fost pusă pe tapet în anul 1897, când Nicolae Drăgilă, un credincios din Reșița Română, a donat o parte din averea sa, pentru înființarea unui institut de educare a fetelor, iar altă parte, cu scopul de a ridica o mănăstire pe Valea Gladinova. Prima misiune i-a revenit Mănăstirii Călugăra, de lângă Ciclova Montană. Grija zidirii unei mănăstiri la Bocșa-Vasiova i-a fost încredințată, în anul 1903, ieromonahului Macarie Gușcă, care la vârsta de 26 de ani (în 1892) plecase în pelerinaj la locurile sfinte de la Ierusalim.

Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă de Maxim Popovici, protopopul Bocșei, la 15 mai 1905, lucrările de construire fiind finalizate în doar trei luni, datorită stăruințelor ieromonahului Macarie Gușcă și ajutorului ce i-a fost dat acestuia de sculptorul Petru Oancea, din Vasiova. Biserica zidită în formă de cruce, din cărămidă, a fost sfințită de Arhimandritul Filaret Musta în anul 1907, în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie. Iconostasul a fost sculptat de o echipă de meșteri din județul Neamț și a fost înfrumusețat în 1947 de pictorul Ștefan Ionescu; filigranul în lemn de stejar prezintă motive ornamentale specific ortodoxe (viţă de vie cu struguri). Biserica, deasupra pridvorului căreia se înalță două turle acoperite cu tablă, are pardoseala din mozaic cu ornamente geometrice.

Complexul monahal de la Bocșa-Vasiova mai include o clădire anexă în forma literei „L”, unde se găsesc chiliile maicilor și atelierele de țesătorie, un paraclis de iarnă, târnosit de P.S. Laurențiu Streza, și un spațios foișor de vară, târnosit de P.S. Lucian Mic, actualul Episcop al Caransebeșului și succesorul celui mai înainte amintit.

La intrarea în mănăstire curge un izvor cu puteri miraculoase, despre care preotul Ion B. Mureșianu, om de cultură și istoric bisericesc, relata în cartea sa „Mănăstiri din Banat”, apărută în 1976 la Editura Mitropoliei Banatului: „Minerul Alexe Perian (din Ocna-de-Fier, județul Caraș-Severin, n.a.) şi-a redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi din izvorul pomenit. L-a zidit cu piatră în anul 1850, iar urmaşii, ca să înveşniceasă acel moment, au construit deasupra o capelă. Apa izvorului şi tăria credinţei săvârşesc apoi alte tămăduiri (…)” După cum se vede, se poate face o paralelă între istoria referitoare la izvorul vindecător din Constantinopole și cel de la Bocșa-Vasiova.

Alte izvoare tămăduitoare se află la: Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, Biserica „Buna Vestire” din Brăila, Mănăstirea Nucet în județul Dâmbovița, Mănăstirea Dervent din județul Constanța, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta-de-Sus în județul Brașov, Mănăstirea Horaicioara din județul Neamț, Mănăstirea Glavacioc din județul Argeș, Mănăstirea Brâncoveni din județul Olt, Mănăstirea Izbuc din Bihor, Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia din județul Maramureș.